Motivul pentru care Nicoleta Nucă e speriată de Revelion: ”Am așteptat să vină să ne salveze cineva” VIDEO EXCLUSIV

”Sărbătoresc doar o dată și dacă se poate pe cât mai repede posibil”

Nicoleta Nucă se numără printre puținii artiști veniți din Republica Moldova care nu sărbătoresc de două ori Crăciunul și Revelionul, atât de rit nou, cât și pe rit vechi. Cu toate acestea, i-ar plăcea să cânte de două ori în noaptea de Revelion, atât după calendarul iulian, cât și după cel gregorian. Nicoleta Nucă a mărturisit, în exclusivitate pentru EGO.ro, că, și în aceste condiții, nu mai vrea să audă de maraton de evenimente în noaptea dintre ani.

„Îmi place să cânt de Revelion, eu fac asta de drag”

Talentata artistă se bucură că nu sărbătorește, asemenea multor cetățeni din Republica Moldova, Crăciunul de două ori, căci nu reușește să intre în acea atmosferă când toată lumea caută cadouri sau ținute care mai de care.

”Mie nu prea îmi place să fac cadouri și atunci am ales să mă fac pe mine un cadou. Nu vezi că am ales o ținută cu fundiță, cu tot, deci practic sunt cadoul. Dar când vine vorba de cadouri, eu le iau pe ultima sută de metri, pentru că așa sunt făcută eu. Să fie palpitația aia de ultima clipă, că ai impresia că nu mai apuci să faci ceva. Atunci îmi place, că e adrenalină”, ne-a dezvăluit Nicoleta Nucă.

Citește și: Nicoleta Nucă a învățat să pună banii la comun cu viitorul ei soț, însă nu vrea să renunțe la o regulă de aur VIDEO EXCLUSIV

Pe de altă parte, pentru ea Sărbătorile vin cu multă aglomerație, bătăi de cap din punct de vedere al cadourilor, dar și organizarea agendei pentru a putea onora invitațiile din partea familiei. Așa că, dacă ar fi trebuit să sărbătorească Crăciunul de două ori, cu siguranță ar fi fost un calvar pentru ea.

”Sărbătoresc doar o dată. Doar pe rit nou și dacă se poate pe cât mai repede posibil. Poate și pentru că noi, artiștii, muncim în perioada asta, când lumea stă cu burta în sus și se relaxează. Dar niciodată n-am avut vria asta, nebunia asta în mine când vin Sărbătorile, pentru că, de obicei, odată cu Sărbătorile, vine și partea aia nasoală cu aglomerație, cu cumpărat cadouri și automat atentat la bugetul casei foarte mult. Că doar nu cumperi niște prostii, trebuie să cumperi cadouri sau cel puțin eu așa sunt, nu cumpăr cadouri doar așa să fie, să bifez, ci îmi place să iau lucruri pe care știu că o să le îndrăgească oamenii care le primesc. Și atunci, asta înseamnă că de multe ori poate depășește bugetul prestabilit și automat se mai golește sacul”.

Nicoleta Nucă nu renunță însă și la Revelion

Atunci când vine vorba de Revelion, Nicoleta Nucă l-ar celebra în fiecare seară pe scenă. Pentru ea nu există o altă situație decât aceea de a petrece noaptea dintre ani alături de publicului ei, cântând.

”Cred că unica situație a fost în pandemie, când nu am avut concert și am dat-o atunci că oricum eu nu voiam să merg. Dar adevărul este că nu am avut vreo pauză de Revelion. În primul rând, îmi place să cânt de Revelion, eu fac asta de drag, fac muzică de drag. Și în al doilea rând, avem timpul ăla să ne odihnim din ianuarie. Deci, după Revelion începe perioada ”moartă”, ca să zic așa, pentru noi și atunci de ce să nu profităm de perioada asta care este mai aglomerată, să le facem o plăcere oamenilor care ne urmăresc. După care noi, frumos, ne retragem în bârlogul nostru, aproape până în martie. Și stăm cuminți”, ne-a povestit Nicoleta Nucă.

Citește și: Nicoleta Nucă a fost un copil atipic. Ce făcea artista în copilărie: ”Eram puștoiacă fără minte” VIDEO EXCLUSIV

Chiar și așa, nu mai concepe să facă maraton de evenimente în noaptea dintre ani, mai ales că, de-a lungul timpului, nu a avut experiențe tocmai plăcute atunci când a recurs la această metodă.

”Nu cred că se mai face treaba asta de mulți ani. Adică în mare parte se încearcă să se lege câteva evenimente dar în aceeași zonă, cumva tocmai să nu fie acest tras de noi nebun, în care apoi să avem nevoie de 3 zile să ne refacem. Cred că au început să fie mai organizate lucrurile per total, ceea ce este foarte bine pentru că suntem și noi mai bine, performăm clar mai bine și nu stăm nici cu stresul ăla, cu panica aia să terminăm mai repede un recital că întârziem la altul. Mai ales că trebuie să ții cont în noaptea de Revelion și de anumite situații, meteorologice spre exemplu, că poate se întâmplă ceva”, a mai povestit artista.

Nicoleta Nucă a făcut un Revelion pe stradă, însă nu voluntar

De când a rămas pe drumuri și a așteptat să vină o mașină care să îi salveze, Nicoleta Nucă nu se mai aventurează să cânte de Revelion în mai multe orașe din țară, ci preferă să lege evenimentele într-un perimetru cât mai strâns.

”Chiar am pățit acum câțiva ani, acum vreo două Revelioane. Mi s-a stricat mașina în drum și noi am făcut Revelionul pe stradă practic, în mașină. Norocul nostru a fost că s-a întâmplat după ultimul concert, dar chiar și așa, noi am stat în noaptea aia și am așteptat să vină să ne salveze cineva”, a mai completat Nicoleta Nucă pentru EGO.ro.

Video: Mihai Robu

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
10 1 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă
Lovitură SUPREMĂ pentru Elena Udrea. Ce se întâmplă în închisoare
Asta CHIAR e greu de crezut! Ce meserie avea în viața de zi cu zi...
ȘOC! 5 vedete din România care au devenit mame după 40 de ani. Nu te...
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de...
Salman Khan explică de ce nu a luat-o de soție pe Iulia Vântur, după 12...
Loredana, apariție provocatoare, în brațele lui Cătălin Botezatu! Ce ținută a purtat artista la Premiile...
Jador a vorbit despre relația secretă cu Andreea Bălan: „Pentru mine ai fost extraordinară!”
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a...
Te CRUCEȘTI! Vedetele din România care au fost ÎNȘELATE de parteneri!
Horoscopul lunii Mai 2024 pentru toate zodiile. Unii dintre voi îşi vor culege roadele muncii...
Horoscop 29 Aprilie 2024. Berbecii vor fi foarte inventivi și își vor cuceri șefii cu...
Berbecii și o zodie misterioasă primesc un val de energie astrală, învățând să depășească provocările
Vor avea un băiețel. Ce frumos au făcut anunțul: „Visele devin realitate”. Imagini de la...
Mai îndrăgostită ca oricând! Ce a dezvăluit Lidia Buble despre relația cu omul de afaceri...
"Mă făceam că nu aud". Nicolae Botgros, întâmplare neașteptată la o înmormântare! Cererea pe care...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *