Sacrificiul pe care îl face Magda Catone pentru filmările de la ”Camera 609”. ”În fiecare zi începem prin această redecorare” VIDEO EXCLUSIV

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Sacrificiul pe care il face Magda Catone pentru filmarile de la Camera 609. In fiecare zi incepem prin aceasta redecorare

După o pauză de mai bine de 10 ani, Magda Catone a revenit pe micul ecran într-un serial de comedie, ”Camera 609”, difuzat în fiecare vineri la Antena 1. Actrița interpretează un personaj spumos, despre care spune că o provoacă, dar o și suprasolicită. Magda Catone a declarat în exclusivitate pentru EGO.ro că face și sacrificii pentru a intra îi pielea personajului Doina.

Magda Catone: „De multe ori, când vrei să faci improvizații, trebuie să pornești de la ceva care are o bază”

Dacă pentru mulți actori programul de lucru de la filmări este o normalitate, Magda Catone și-a ieșit un pic din acest ritm, mai ales că a avut o pauză destul de lungă, însă experiența și-a spus cuvântul și i-au trebuit doar câteva zile să se acomodeze pe deplin.

”Mi-a fost și nu mi-a fost dor pentru că am avut parte de multe și mai tot timpul, dar întotdeauna îți este dor de o întâlnire din asta între replici, printre rânduri, printre cuvinte”, ne-a povestit îndrăgita actriță, completând că nu profită de pe urma experienței ei pentru a improviza în anumite situații, deși scenariștii au dat mână liberă în acest serial, fiind unul de comedie, care lasă loc și de replici de moment.

Citește și: Ce a refuzat Mihai Călin să facă în timpul filmărilor pentru ”Camera 609”: “Pe mine mă deranjează” VIDEO EXCLUSIV

”Dacă nu tot repeți, nu se fixează. De multe ori, când vrei să faci improvizații, trebuie să pornești de la ceva care are o bază. Adică vreau să-mi scape piciorul, dar mai întâi trebuie să știu drumul de pe care trebuie să ies din culoar”.

Magda Catone, în pielea personajului său din serialul Camera 609
Magda Catone, în pielea personajului său din serialul Camera 609

”Munca noastră începe la 6 dimineața”

Actrița și-a îndrăgit personajul de la prima citire a scenariului, așa că producătoarea Ruxandra Ion nu a fost nevoită să ducă muncă de convingere pentru a o avea în distribuție.

”Nu m-am lăsat deloc greu de convins. M-am bucurat enorm. De ce nu? Adică așa invitație și pe așa ”felie” de rol, să am trei fete de-a gata crescut. Ceea ce fac eu acum la filmări pare ușor și într-un fel este. Numai că munca noastră începe la 6 dimineața, trebuie să te trezești, să te pregătești pentru mașina care vine să te ia, sau dacă vei conduce singur până la locul filmării, ai un interval de vreo oră până a ajunge acolo, mai trece și câte un tren, trebuie să aștepți la barieră”, a mărturisit Magda Catone pentru EGO.ro, completând că pentru femei este o dublă muncă, căci trebuie să treacă chiar și de mai multe ori pe zi pe la departamentul de make-up.

Citește și: Matei Negrescu nu a fost 100% convins că va lua rolul principal în serialul ”Camera 609”: ”Nu mi-am dat voie să mă bucur” VIDEO EXCLUSIV

”Noi, fetele, trebuie să ne spălam zilnic pe cap pentru că trebuie să fim cu părul proaspăt pentru a fi coafat, pregătit. În fiecare zi începem prin această redecorare. Ne ”tencuiește” de dimineață și pe parcursul zilei, dacă avem o zi plină, ajungem să facem acele retușuri la cadru de mai multe ori”.

Cel mai greu pentru personajele feminine este să rămână în racord, mai ales cele care au părul vopsit și trebuie în lunile de filmare să nu-și schimbe absolut deloc nuanța părului. Astfel că, de multe ori, se întâmplă să-și vopsească părul chiar și în miez de noapte, cu câteva ore înainte să înceapă ziua de filmare. În această situație este și Magda Catone, care, pentru a nu ajunge să nu mai aibă timp de odihnă și-a făcut programări la coafor pe întreaga perioadă de filmare.

”Se face în mod curent. A rămas doar să stabilesc ora și data când voi face. De obicei se întâmplă la cel mult o lună și cel devreme trei săptămâni. Doar ajustez un pic din păr pentru că suntem bine hrăniți și ne crește părul frumos și des. Am trăit asta când am venit din vacanță. A trebuit să dăm un refresh. Nu că în vacanță nu ar fi atente la acest aspect de cochetărie pe care trebuie să-l respecte orice femeie”, a mai povestit Magda Catone pentru EGO.ro

Video: Mihai Robu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Turul ciclist al României 2026, anunțat la Chișinău împreună cu Guvernul Moldovei, cu o concluzie unanimă: un moment istoric pentru ambele țări 

HOBBY

Turul ciclist al României 2026, anunțat la Chișinău împreună cu Guvernul Moldovei, cu o…

În premieră, prima etapă a celei mai prestigioase competiții cicliste din România va fi organizată integral pe teritoriul Republicii Moldova Turul României 2026 a fost…
Tendințe – Soft Tailoring pentru vara 2026. Noul cod al business-ului: lejeritate, structură și expresivitate

Fashion and shopping

Tendințe – Soft Tailoring pentru vara 2026. Noul cod al business-ului: lejeritate,…

Soft Tailoring pentru vara 2026 DiKA rescrie regulile garderobei de birou pentru Vara 2026 si propune un nou cod estetic: mai relaxat, mai fluid, dar…
Ce vin alegi pentru preparatele la grătar? Sfaturi de la experții Unvinpezi.ro

Life

Ce vin alegi pentru preparatele la grătar? Sfaturi de la experții Unvinpezi.ro

Minivacanța de 1 Mai vine, ca în fiecare an, cu poftă de ieșiri, mese fără grabă și preparate gătite pentru cei dragi. Chiar dacă vremea…