Soții sunt principala sursă de stres pentru mame, arată studiile

Care sunt pricipalele surse de stres la femei

Un sondaj realizat de platforma Today, la care au participat peste 7.000 de mame, a scos la iveală o realitate surprinzătoare: pentru multe femei, soții sunt o sursă de stres mai mare decât propriii copii. Mai exact, 46% dintre participante au declarat că partenerii lor contribuie mai mult la stresul zilnic decât cei mici.

Mamele sunt copleșite de responsabilități

Multe femei se confruntă zilnic cu o multitudine de sarcini, de la gătit și curățenie până la educația copiilor și organizarea activităților acestora. În ciuda faptului că trăim într-o societate modernă, în care ambii parteneri lucrează, femeile continuă să fie cele care își asumă cele mai multe responsabilități în familie.

Potrivit studiului, nivelul de stres al mamelor este evaluat, în medie, la 8,5 din 10, iar 3 din 4 femei spun că ele preiau cea mai mare parte a sarcinilor casnice și educative. În plus, 1 din 5 mame consideră lipsa ajutorului din partea partenerului drept una dintre principalele cauze ale stresului zilnic. Această distribuție inegală a responsabilităților duce adesea la conflicte și la o stare de epuizare emoțională pentru multe femei.

Ce spun specialiștii

Un studiu realizat de Universitatea din Padova a confirmat un alt aspect interesant: impactul pe termen lung al acestor diferențe de roluri în cuplu. Cercetările arată că, în cazul în care soția decedează înaintea soțului, sănătatea acestuia se deteriorează semnificativ. În schimb, dacă soțul moare primul, femeile își revin mai ușor și chiar raportează o stare de bine îmbunătățită. Explicația? Bărbații depind mult mai mult de partenerele lor decât invers.

De ce soții devin o sursă de stres

În multe cupluri, distribuția responsabilităților nu este echitabilă, ceea ce poate genera frustrări și tensiuni. Mamele simt adesea că sunt cele care trebuie să mențină echilibrul familiei, în timp ce soții nu se implică suficient în sarcinile zilnice. Acest dezechilibru duce la o acumulare constantă de stres, afectând sănătatea mentală și emoțională a femeilor.

Nu sunt destul de implicați

Multe femei se așteaptă ca partenerii lor să împartă în mod egal responsabilitățile familiale. Însă, chiar și în cuplurile în care ambii parteneri au locuri de muncă, femeile sunt cele care preiau mai multe sarcini legate de casă și copii.

Comunicarea este cheia. O discuție sinceră despre împărțirea responsabilităților și realizarea unui plan săptămânal pentru organizarea sarcinilor poate face diferența. Un calendar comun, accesibil ambilor parteneri, poate fi de mare ajutor.

Soțiile își asumă prea multe responsabilități

Deși lipsa implicării bărbaților este o realitate, uneori și femeile contribuie la acest dezechilibru. Multe mame nu au suficientă încredere în partenerii lor și preferă să facă singure anumite lucruri, considerând că le vor face mai bine și mai rapid.

Este esențial ca femeile să permită partenerilor să se implice mai mult, chiar dacă asta înseamnă ca lucrurile să nu fie făcute exact așa cum își doresc ele. Delegarea responsabilităților este importantă atât pentru reducerea stresului, cât și pentru consolidarea relației de cuplu.

Neglijarea relației de cuplu

Venirea copiilor poate duce la o schimbare a dinamicii în relație, iar partenerii ajung adesea să se concentreze doar pe rolul de părinți, uitând că sunt și un cuplu.

Este important ca partenerii să-și acorde timp unul altuia. Chiar și o ieșire scurtă în oraș, fără copii, poate contribui la menținerea unei relații armonioase.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai populare

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a mai vrut să audă de mine pentru că este căsătorit

EGO - povestea ta

Am rămas însărcinată cu un coleg de muncă după o aventură de-o noapte. Când a aflat, nu a…

Nu cred că mi-aș dori să-și lase familia pentru mine, dar cred că mi-ar fi plăcut să simt puțin sprijinul lui acum. La urma urmei,…
Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Celebrități din România

Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul gazetar a făcut publică media obținută

Cristian Tudor Poepscu a dezvăluit ce notă a obținut la examenul de Bacalaureat. [...]Citește mai mult... from Ce notă a luat CTP la BAC. Cunoscutul…
Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

EGO - povestea ta

Îmi înşel soţul cu şeful meu de aproape doi ani. Chiar el m-a împins să fac asta

Îmi înșel soțul cu șeful meu și nu mă simt vinovată. Partea tristă e că tocmai el e cel care m-a împins spre asta. [...]Citește…

Cele mai noi știri

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like IT” avertizează părinții: „Degeaba ți-ai luat mașină scumpă”. Greșeala pe care o fac mulți. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Tatăl unui băiețel și fost instructor de conducere defensivă, Marian Andrei de la „I Like…

Mulți îl cunosc pe Marian Andrei drept prezentatorul emisiunii „I Like IT” de la Pro TV. Dincolo de lumina reflectoarelor, însă, el a fost pilot…
Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în magazine și pe auchan.ro

Fashion and shopping

Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în…

Auchan România anunță lansarea campaniei Black Friday 2025, care se va desfășura în perioada 5–18 noiembrie, atât în magazinele fizice, cât și online, pe auchan.ro.…
Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile estetice: „Sunt utile, important este când vrei să ți le aplici și de ce”. EXCLUSIV

Exclusiv Ego.ro

Adrian Nartea, tatăl a două fete, vorbește despre frumusețea modernă și operațiile…

Adrian Nartea explică de ce nu toate modificările estetice sunt necesare, cum decizi cu adevărat dacă ai nevoie și ce rol joacă percepția noastră despre…