Contează trecutul într-o relație? Iubitul meu tot timpul îmi reproșează lucruri care s-au întâmplat și nu au avut nicio legătură cu el

În loc să se bucure de ce avem, el aduce mereu în discuție trecutul
Contează trecutul într-o relație? Iubitul meu tot timpul îmi reproșează lucruri care s-au întâmplat și nu au avut nicio legătură cu el

Sunt implicată într-o relație amoroasă de 3 ani, iar eu sunt mulțumită cu alegerea pe care am făcut-o referitor la partenerul de viață. Nu știu dacă iubitul meu are aceeași părere, având în vedere că mereu îmi aduce în discuție lucruri care s-au întâmplat, dar care nu au avut nicio legătură cu el. Contează trecutul într-o relație? Am ajuns la concluzia că da, dacă e să țin cont de faptul că partenerul meu mai tot timpul îmi aduce în discuție aspecte personale pe care i le-am povestit și care în prezent nu mai au nicio relevanță.

Suntem împreună de 3 ani

Știu că nu poate să fie numai lapte și miere, dar asta nu înseamnă că trebuie să faci din țânțar armăsar și că trebuie să găsești motiv de ceartă, chiar și acolo unde nu e cazul. Eu și cu actualul meu partener suntem împreună de 3 ani și în timpul ăsta nu pot spune că a fost ceva care m-a deranjat foarte mult la el. Adică sunt mulțumită în mare de cum e, dar nu înțeleg de ce mereu îmi aduce în discuție trecutul, mai ales că vorbește despre un trecut cu care nu a avut nicio legătură.

Când am început relația, am vorbit deschis despre experiențele pe care le-am avut, întrucât am vrut să ne apropiem mai mult și să cunoaștem ce și cum l-a deranjat pe celălalt. Știu că el a încheiat o relație de 7 ani, după ce a descoperit că partenera l-a înșelat. Înțeleg că a fost un moment foarte dureros pentru el, dar totuși …

Citește și Cele mai infidele semne din zodiac. Nu poți construi o relație de lungă durată cu acești nativi

Eu nu prea am avut relații lungi

Spre deosebire de el, eu nu mă pot mândri cu o relație atât de lungă. De fapt, pot spune că nici nu am avut relații serioase până să-l întâlnesc pe el. Poate au fost experiențe când partenerii cu care am fost și-au dorit ceva mai mult, dar efectiv eu nu am simțit. Nu i-am mințit cu nimic, am fost sinceră și le-am spus că nu simt că putem avea ceva mai mult pe viitor. Mereu am vorbit deschis, nu mi-am dorit să ofer iluzii sau să încurc pe cineva.

Cred că, până să-l întâlnesc, cea mai lungă relație a mea a durat undeva la cinci luni. Evident că i-am povestit și lui lucrurile astea, dar se pare că rău am făcut. La fiecare discuție în contradictoriu, îmi aruncă o replică de genul că sigur o să mă plictisesc și de el și o să-l las, că doar așa am făcut și în trecut.

I-am explicat de nenumărate ori că experiențele pe care le-am avut rămân în trecut și fiecare poveste e diferită, iar conexiunea noastră e specială. Parcă nu are suficientă încredere în el, asta îmi arată comportamentul lui .

Citește și Nu reușesc să îmi fac o relație. Am divorțat acum doi ani, dar tot nu mi-am refăcut viața amoroasă

Contează trecutul într-o relație? Iubitul meu nu știe să facă diferența

Incertitudinea lui iese mereu la suprafață. Sincer, simt că nu are legătură cu mine, ci cu anumite experiențe pe care le-a avut, dar totul se resimte acum asupra relației noastre. Prietena mea, Angela, mi-a vorbit despre un terapeut de cuplu super bun.

Îmi doresc tare mult să accepte să mergem la el, pentru că mi se pare o prostie să avem astfel de discuții. Sunt lucruri mult mai serioase în viața asta și în loc să ne bucurăm de timpul împreună, noi îl petrecem uneori aducând trecutul la suprafață.

Trecut, care nu are nicio legătură cu el. E clar că am sentimente pentru el, având în vedere că suntem împreună de atâta timp, dar el are niște frici care ajung să mă debusoleze rău uneori. Îmi doresc să ne continuăm relația, dar în același timp îmi doresc să facă și el pace cu trecutul meu ca să nu mai ajungem mereu la aceleași discuții.

Citește și Claudia Pătrășcanu a publicat mesajele de la Gabi Bădălău. Ce îi declara în timpul relației lui cu Bianca Drăgușanu: “Ești minunată”

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Dacă ai și tu o poveste despre care crezi că merită spusă, nu ezita sa ne ajuți să o facem cunoscută comunității Ego.ro. Aici se leagă prietenii sau poți afla răspunsuri pe care alte persoane e posbil să ți le ascundă, din diferite motive. Scrie-ne povestea ta pe redactia@ego.ro, anunță-ne cum vrei să apară și dacă ai nevoie și de opinia unui specialist. Putem cere părerea unui expert și poate așa găsești mai ușor o rezolvare, o alinare sau măcar un gând bun din partea comunității EGO.RO!. De asemnea, la cerere, identitatea persoanei care ne scrie nu va fi făcută publică!

Urmăriți EGO.ro și pe
Familia Măruță se pregătește pentru un nou film, după succesul înregistrat de "Tati part-time"
9 0 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă
Anunţul MOMENTULUI făcut de Buckingham! Este vorba despre Regele Charles, era DE AŞTEPTAT
Imagini SUPERBE cu soția lui Ogică: AȘA se IMBRACĂ la job! Meseria NEAȘTEPTATĂ pe care...
ȘOC! 5 vedete din România care au devenit mame după 40 de ani. Nu te...
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image...
Salman Khan explică de ce nu a luat-o de soție pe Iulia Vântur, după 12...
Loredana, apariție provocatoare, în brațele lui Cătălin Botezatu! Ce ținută a purtat artista la Premiile...
Jador a vorbit despre relația secretă cu Andreea Bălan: „Pentru mine ai fost extraordinară!”
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a...
Te CRUCEȘTI! Vedetele din România care au fost ÎNȘELATE de parteneri!
În ce zile o să ai cel mai mare succes în luna Mai 2024 în...
Horoscop 27 Aprilie 2024. Astazi, Taurii trebuie sa faca o schimbare majora, Pestii vor realiza...
Un val de liniște și prosperitate se pregătește să învăluie șase zodii. O zi cu...
Vor avea un băiețel. Ce frumos au făcut anunțul: „Visele devin realitate”. Imagini de la...
Carmen Iohannis, lăudată pentru ținutele purtate în timpul vizitei oficiale din Coreea. Ce designer român...
Decizie istorică la Muzeul Louvre! Tabloul ”Mona Lisa” ar putea fi mutat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *