Ioana Ginghină este pe ultima sută de metri cu pregătirile pentru nuntă și botez. „O să am o nuntă, o civilă ca să zic așa, relaxată, la mine în curte” VIDEO EXCLUSIV

Actrița a primit inelul de logodnă acum mai bine de un an

Ioana Ginghină și logodnicul ei, Cristi Pitulice, sunt pe ultima sută de metri cu pregătirile de nuntă. Cei doi vor face cât de curând marele pas, mai ales că tot anul acesta urmează să fie nași de cununie și de botez pentru un cuplu de prieteni apropiați. Pentru că nu este pentru prima dată când îmbracă rochia de mireasă, Ioana Ginghină a dezvăluit în exclusivitate pentru EGO.ro că are mai multe emoții din postura de nașă, decât cea de mireasă.

Ioana Ginghină, despre pregătirile de nuntă și botez

Actrița a primit inelul de logodnă acum mai bine de un an, însă nu s-a grăbit să apară în fața ofițerului de la Starea Civilă, cu atât mai mult cu cât nici nu a simțit presiune din partea iubitului ei, Cristi. Presiunea a venit însă în momentul în care cei doi au primit invitația de a fi nași de cununie, și după religia ortodoxă, pot năși doar persoanele care sunt la rândul lor căsătorite. Pe Ioana am întâlnit-o la un eveniment în care se prezentau tendințele 2023 în materie de nunți, în momentul în care se uita după rochia de mireasă, dar și decorațiuni.

„Din ce am aflat astăzi sunt pe ultima sută de metri. Eu am venit relaxată și mi-au zis că sunt pe ultima sută de metri. Eu sunt relaxată pentru că o să am o nuntă, o civilă ca să zic așa, relaxată, la mine în curte și am venit așa să trag și eu cu ochiul, să văd ce se mai poartă, doar că s-a panicat lumea că nu am nu știu ce. Ne-am relaxat cu toții până la urmă când am aflat că de fapt locația este cea mai importantă. Dacă o ai este bine. Eu am locația, la mine în curte, frumos, cu decorațiuni. Chiar am plecat cu niște idei de la evenimentul ăsta”, a povestit Ioana Ginghină pentru EGO.ro, completând însă că are mai multe emoții pentru ziua în care va fi nașă mare.

„Lasă că am eu nunta mea, nunta mea e mică. Eu o să fiu nașă și de botez în iulie, naște fina în mai. Apoi am și nunta lor în octombrie. Când acolo vreau să mă împopoțonez. Faceți loc că vine nașa”.

Citește și – Ioana Ginghină, despre relația cu actualul partener: “Este cea mai bună variantă din tot ce am avut”

„Pentru că nu am avut mai mulți copii, nu mi-a dat Dumnezeu mai mulți copii, îmi place să am fini”

Chiar dacă nu este la prima experiență, actrița are mari emoții, cu atât mai mult cu cât, la botez, fiica ei, Ruxi, și-a exprimat dorința de a ține ea în brațe bebelușul pe parcursul slujbei, fiind la prima ei experiență de genul.

„Sunt în discuții pentru că Ruxi și-ar dori foarte mult să țină ea copilul și cred că o să o las să fie și ea nășică. Întotdeauna când am nășit ea era foarte mică și nu putea să țină copilul și acum m-a rugat mult să o las. Am zis că vorbesc și cu părinții, dar nu cred că să fie o problemă”, ne-a mai declarat actrița, care mărturisește că este o adevărată plăcere pentru ea să fie nașă de botez, mai ales că îi plac la nebunie copiii.

„Am experință și îmi place mult să am fini. Pentru că nu am avut mai mulți copii, nu mi-a dat Dumnezeu mai mulți copii, îmi place să am fini, să mă ocup de ei. Am un fin în Bucovina, de la băiatul cu care eu am dansat la „Dansez pentru tine”. L-am și nășit la cununia religioasă și apoi i-am botezat copilul. Mă văd rar cu ei, mai mult pe cameră. Îi trimit cadouri, dar îmi pare rău că nu am o relație mai apropiată cum am cu cei din București”.

„Am trei fini, dar unul a rămas la Alexandru”

Deși a nășit de mai multe ori, Ioana Ginghină nu se poate bucura de toți finuții, căci, la divorțul de Alexandru Papadopol, s-a făcut și partajul prietenilor, ajungând să împartă și finii.

„Am doi, de fapt am trei fini, dar unul a rămas lui Alexandru, că erau prietenii lui, și sper că se ocupă. Eu așa am auzit că se ocupă. De ceilalți doi chiar mă ocup. Chiar și cu cel din Bucovina mă mai văd pe cameră. Acum sunt mari, fac 10 ani anul acesta, și deja pot să vorbim”, a povestit viitoarea mireasă. Pe de altă parte, se bucură enorm de viitorul finuț și abia așteaptă să vină pe lume.

„ Eu îmi doream fată. Finii știu. Nu neapărat că ar fi numit-o și Ioana, dar eu din experiența de nașă am văzut că oferta la hăinuțe pentru fete este mai mare. Am zis că într-un fel este bine și pentru bugetul meu că întotdeauna când mă duc la din astea pentru copii, la fete, e o bucurie, o nebunie. O am pe nepoata mea care are 7 ani și e nebunie când merg cu ea. La băieți este o tristețe când mă duc să cumpăr haine”, a mai declarat Ioana Ginghină pentru EGO.ro.

Video: Daniel Bălan

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
10 2 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *