Nu înțeleg ce s-a întâmplat cu el în ultimele săptămâni. A devenit absent, nu mai vorbește nimic cu mine, iar pe copii nici nu îi mai vede în casă.

Când m-am mutat la el am crezut că vom petrece mai mult timp împreună, dar nu a fost deloc așa. A început să petreacă tot mai mult timp pe jocurile lui pe calculator și acum ne certăm mereu.

Simt că nu mai am răbdare cu el, dar în același timp nu vreau să-l, presez, de teamă că va pleca. Sunt îndrăgostită de el și nu vreau să-l pierd.

Nu mai pot să mă ocup întâi de fericirea lui și abia apoi să mă gândesc la nevoile mele. Pur și simplu m-am săturat să iubesc pentru doi.

Am crezut că l-am găsit pe cel care-mi va fi alături toată viața, dar nu am găsit decât un alt călău al viselor și speranțelor mele.

Am știut de când ne-am căsătorit că nu e un „mână-largă”, dar atunci credeam că asta e o calitate, nicidecum un defect. Până când nu a început să exagereze.

Nu am primit susținere sau ajutor din partea lui când am avut nevoie. În schimb, am avut parte de critici și insulte.

Știu că am greșit când am avut încredere în el, iar acum se arată mai laș decât mi-am imaginat că poate fi un bărbat.

Dragostea uneori e oarbă. Nu ne alegem persoanele de care să ne îndrăgostim. Eu m-am îndrăgostit de un băiat cu care nu mă pot întâlni.

Nu mi-am imaginat niciodată că soțul meu și cea mai bună prietenă a mea vor fi cei care mă vor răni cel mai tare.