Știu că nu e corect față de el, dar nu știu cum să abordez subiectul fără să-l rănesc. Iar eu una nu mă simt pregătită să aduc pe lume un copil.

Poate e o aventură trecătoare și e mai bine să nu știe. Dar pe de altă parte cred că nicio femeie nu merită să fie mințită.

Este posibil să ne fi grăbit cu căsătoria, iar acum să iasă la suprafață incompatibilitatea dintre noi. Eu încă sper să găsim o cale de mijloc.

Relația noastră s-a schimbat atât de mult pe parcursul celor patru ani, încât acum nu mai seamănă absolut deloc cu ceea ce aveam atunci.

În cele mai importante momente ale vieții mele și când aveam cea mai mare nevoie de el, nu a fost de găsit. Mă face să mă simt nesigură în relația asta.

Am ajuns ca singura mea preocupare să fie aceea de a-l face pe el fericit. Și totuși nu reușesc, deși îmi dau toată silința.

Nu mi se pare corect să avem dublă măsură. El are voie să iasă când vrea el, în timp ce eu nu.

Gelozia este motivul pentru care aș putea ajunge să mă despart de iubitul meu. A ajuns atât de departe cu gelozia, încât mă verifică la fiecare pas. Nu știu dacă mai pot continua astfel.

Pot înțelege o relație apropiată mamă-fiu, dar când se depășește o limită, parcă îmi vine să intervin. Părerea mea este că e dependent de mama lui.

Chiar dacă am acceptat cererea lui în căsătorie, acum nu mai sunt convinsă că am făcut bine. Diferențele dintre noi sunt uriașe.